Donează pentru Alpina și puii ei!
Puțin pentru tine înseamnă
Mult pentru noi!
Dragostea unei mame nu cunoaște limite!
Iar dragostea Alpinei pentru cei doi micuți de-abia născuți nu cunoaște nici teama, nici deznădejdea și nici o altă opreliște! Deși avea de înfruntat frica de om, traficul rutier dintr-o stațiune montană foarte circulată și câte și mai câte pericole, mama urs nu s-a dat înapoi de la nimic și a cerșit zi de zi mâncare pe lângă hotelurile din Poiana Brașov ca să își poată hrăni cei doi puiuți de-abia născuți. Calmă, îndurând senină foamea și frica, ursoaica și-a îndemnat micuții să mănânce ce le ieșea în cale pe la tomberoanele hotelurilor din stațiunea din Brașov. Oamenii s-au temut însă de apariția familiei de urși și au anunțat autoritățile, care au capturat-o împreună cu puii. Alpina și cei doi mici blănoși au fost preluați de Asociația Milioane de Prieteni și duși la Sanctuarul AMP Libearty!
Aici au fost primiți cu grijă! Medicii s-au asigurat că starea lor de sănătate este bună, mama și puii au fost deparazitați, vaccinați și microcipați, iar apoi au petrecut câteva zile de acomodare în carantină.
Astăzi, Alpina își poate îngriji puii în liniște, iar cei mici pot zburda în voie într-un țarc special amenajat pentru ei! Țarcurile WILD, dedicate urșilor din sălbăticie, care nu mai pot fi relocați în pădure și ar fi omorâți dacă nu i-am primi în Sanctuar, au nevoie de sisteme de securitate suplimentare! Fiecare astfel de loc de acomodare, necesită două circuite de curent electric, cu surse de alimentare separate.
Misiunea noastră continuă! Fii parte din salvarea lor! Alpina și cei doi puiuți vor trăi tot restul vieții în Sanctuarul Libearty și vor avea nevoie de acum înainte de hrană completă, vitamine și suplimente! Puiuții vor sta lângă mamă în țarcul special amenajat pentru ei timp de 2 ani până când se vor putea alătura celorlalți urși din Sanctuar. Au însă șansa la o viață adevărată de urs, în pădurea Libearty!
Ajută-ne să oferim Alpinei și celor doi micuți șansa la o viață mai bună!
Astfel, mămica și puii nu vor mai fi niciodată nevoiți să cerșească pentru hrana lor!
Donația ta ajută Sanctuarul AMP Libearty să le ofere viața pe care o merită – fără cuști, fără frică, în mijlocul naturii.
Ajută și tu
Alte moduri prin care poți ajuta
Alege metoda care ți se potrivește. Fiecare leu contează la fel de mult.
Transfer bancar
Cu IBAN RON sau EUR -
vezi detaliile complete.
Revolut
Donează rapid de pe telefon,
în câteva secunde.
PayPal
Plată securizată din orice
colț al lumii.
Redirecționează 3,5%
Direcționează 3,5% din impozit, fără cost pentru tine.
SMS — 2 euro
Trimite URS la 8845
(2€/SMS, în orice rețea)
Magazin online
Cumpără produse oficiale -
profitul ajunge la urși.