Magazin

Coș

Contact
Bilete

Attila

Attila și-a petrecut primii ani din viață la circul din Bârlad, unde a întâlnit-o pe Fiona. Pe-atunci nu știa că vor fi prieteni pe veci. Cum era un pui de urs foarte încăpățânat, conducerea circului a decis să-l vândă grădinii zoologice Slatina. Acolo l-a cunoscut pe Marinică, iar mai târziu Fiona a fost și ea transferată la același zoo.

Era fericit că nu era singur, însă era înspăimântat de condițiile în care locuia. Compania plăcută a Fionei i-a ușurat șederea, iar cu un prieten ca Marinică timpul a trecut și libertatea urma să vină. În noiembrie 2010, la vârsta de 11 ani, Attila și Fiona l-au reîntâlnit pe Marinică la Sanctuarul de Urși “Libearty”.

Certificat de adopție

Ce înseamnă certificatul de adopție?

Certificatul de adopție este o modalitate simbolică de a susține un urs din Sanctuarul AMP Libearty printr-o donație unică, în valoare fixă. În semn de mulțumire, vei primi pe e-mail un certificat personalizat, în format digital, cu numele ursului ales și numele adoptatorului.

Donația ta contribuie la hrana, îngrijirea veterinară, întreținerea habitatului și bunăstarea urșilor din sanctuar, ajutându-ne totodată să salvăm și alți urși care încă trăiesc în captivitate.

Certificatul poate fi oferit și cadou unei persoane dragi, fiind un mod special de a celebra o ocazie importantă și de a face, în același timp, o faptă bună.