Magazin

Coș

Contact
Bilete

Bam

Bam a fost găsit împreună cu Bim, fratele lui, pe când erau doar două ghemotoace de blană. Aveau doar o lună când pădurarii Fondului de Vânătoare Valea Bogății le-au auzit țipetele disperate. Mama lor nu a mai apărut așa că cei doi au ajuns în grija Asociației Milioane de Prieteni. Deși Bam este mare acum, încă suferă după mama lui și poate fi recunoscut foarte ușor pentru că își suge lăbuța, ca un copil orfan care încă simte lipsa mamei.

Certificat de adopție

Ce înseamnă certificatul de adopție?

Certificatul de adopție este o modalitate simbolică de a susține un urs din Sanctuarul AMP Libearty printr-o donație unică, în valoare fixă. În semn de mulțumire, vei primi pe e-mail un certificat personalizat, în format digital, cu numele ursului ales și numele adoptatorului.

Donația ta contribuie la hrana, îngrijirea veterinară, întreținerea habitatului și bunăstarea urșilor din sanctuar, ajutându-ne totodată să salvăm și alți urși care încă trăiesc în captivitate.

Certificatul poate fi oferit și cadou unei persoane dragi, fiind un mod special de a celebra o ocazie importantă și de a face, în același timp, o faptă bună.