Sterilizează-ți animalul2022-09-19T09:50:52+00:00

Evită amenda! Sterilizează-ți animalul!

În fiecare an, Asociatia „Milioane de prieteni“ împreună cu sprijinul Fundației Brigitte Bardot desfășoară o amplă campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor, în baza unei programări prealabile.

BONUS: câinii vor fi microcipați și introduși în RECS (Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân).
Pentru programare sterilizări câini și pisici: +4 0731 334 787.  Pentru săptămâna în curs, sunați luni, în intervalul 9.00 – 12.00.

Valoarea estimată a operației de sterilizare/castrare a câinilor este cuprinsă între 200 și 700 de lei, în funcție de sexul și greutatea animalului, iar la o pisică/motan este de aproximativ 150 de lei. Microcipul și înscrierea în RECS mai costă aproximativ 100 de lei. Toate aceste costuri sunt suportate de AMP. Trebuie doar să vă faceți o programare!

Pentru sterilizarea gratuită este nevoie de cartea de identitate a deţinătorului şi de carnetul de sănătate al câinelui sau pisicii. Dacă animalul nu are carnet, medicul va elibera un document.

Sterilizarea, microciparea și înscrierea în RECS a câinilor cu stăpân sunt obligatorii, prin lege! (L. 258/2013).

Pentru proprietarii care nu respectă legea amenzile sunt de la 5.000 la 10.000 de lei.

AVANTAJELE STERILIZĂRII:
1. Mai puțini câini și mai puține pisici pe străzi. Cele mai multe animale fără stăpân sunt, de fapt, puii celor cu stăpân, aruncaţi în stradă.
2. Animalul va avea o viață mai lungă
3. Se elimină riscul de apariţie a cancerului mamar, ovarian sau a piometrului (puroiului în uter).
4. Masculii sunt feriţi de cancerul testicular şi de bolile prostatei.
5. Câinii sterilizaţi sunt mai puţin agresivi.
6. Se elimină problemele de comportament și igienă din timpul perioadei de călduri.
7. STĂPÂNUL evită o amendă usturătoare

“Asociația Milioane de prieteni dorește ca Brașovul și Zărneștiul să fie primele orașe din România care rezolvă problema câinilor fără stăpân, în mod civilizat și fără să recurgă la metode inumane de suprimare a animalelor, nevinovate că au venit într-o lume în care nu sunt dorite. Câinii fără stăpân nu cad din cer, ei sunt produși în curțile oamenilor și apoi sunt abandonați în parcuri, pe marginea drumului, în șanțuri, pe câmpuri, pe albiile răurilor, în curțile uzinelor sau pur și simplu pe la tomberoanele de gunoi, că «poate-i găsește cineva și își face milă cu ei!» Acest act de cruzime poate fi evitat printr-o simplă operație de sterilizare, pe care asociatia Milioane de prieteni o oferă gratuit, datorită sprijinului din partea partenerilor săi” spune Cristina Lapis, președinte AMP.

Mulți dintre câinii din curți ajung să fugă, în perioada în care sunt în călduri. Masculii se întorc uneori acasă, după ce se împerechează cu mai multe cățelușe. Alteori, sfârșesc sub roțile mașinilor sau mușcați de alți câini. Femelele care se întorc acasă nasc după două luni, iar puii le sunt aruncați de cele mai multe ori. Unii dintre ei supraviețuiesc și ajung câinii străzii.

Femelele pot să dea naștere de două ori pe an, iar masculii se pot împerechea cu mai multe cățelușe în aceeași zi. Dintr-o sută de câini sau pisici de pe stradă, în numai un an pot apărea alți peste 1.000 de pui. Din cei 1.000 de pui, în următorul an pot apărea alți aproximativ 10.000 de pui. Astfel, dacă nu intervenim sa rezolvăm problema de la sursă, nu vom ajunge niciodată să scăpăm de haitele de câini de pe străzi sau de pisici înfometate pe la tomberoane, mai adaugă Cristina Lapis.