Tanya2022-08-30T12:37:48+00:00

Project Description

A fost condamnată la 34 de ani de detenție, fără să poarte decât “vina” de a se fi născut. Ca și în cazul altor urși, călăii ei sunt tot oamenii. Era doar un pui când a fost aruncată într-o cușcă din incinta unei ferme de procesare a cărnii din Covasna.

A fost mutată apoi într-un țarc mic, betonat, cu zăbrele groase de fier din incinta Grădinii Zoologice din Galați. Aproape 34 de ani mai târziu…am găsit-o  tot acolo, resemnată și cu probleme grave de sănătate. Lumea îi este întunecată de cataractă la ambii ochi și durerile îi erau aproape insuportabile din cauza unei artrite cronice. Își aștepta sfârșitul pe același beton rece pe care a trăit toată viața.

În iunie 2020 a ajuns în pădurea AMP Libearty.

După 34 de ani de captivitate și chin, frumoasa Tanya a pășit pe iarbă, pe pământul pe care nu l-a mai simțit sub lăbuțe încă de când era doar un pui! Este sub tratament, într-un țarc mare, cu copaci, piscine și liniște. O binemeritată liniște a naturii, pe care o uitase și la care nu mai îndrăznea să viseze.