Suzi2022-01-17T09:30:26+00:00

Project Description

Suzi a trăit timp de 11 ani la o Grădină Zoologică din Roman. Colegă de celulă cu Marița, Ursi și Bobiță, a îndurat foamete, sete, frig și mizerie, la fel ca și ceilalți urși. Soarta și norocul au fost de partea lor, în ziua când Grădina Zoologică s-a închis din cauza condițiilor inadecvate. În octombrie 2006, Suzi a fost eliberată în primul mare țarc al sanctuarului, unde era deja așteptată de Ursi, Marița și Bobiță. Ani buni s-au bucurat împreună de copaci, iarbă și hrană suficientă. Din păcate prietenia lor a luat sfârșit în 2016 când Marița a plecat în Ursa Mare. În toamna anului 2019 și Suzi a plecat dintre noi și suntem siguri că sunt împreună în pădurea veșnică.