12 Noiembrie este o zi specială în sufletele noastre. Este ziua când ne aducem aminte de cel mai iubit urs din sanctuarul AMP Libearty – dragul nostru Max. Ecoul plecării blândului Max încă freamătă printre frunzele sanctuarului, dar este și o zi când avem speranță căci golul lăsat în urmă de Max este umplut de cea care are acum cea mai mare nevoie de noi – Alisa și de cel care o protejează mereu – frumosul Timka.
De câte ori trecem pe lângă țarcul lui Max ne uităm cu coada ochiului poate, poate îl zărim…măcar puțin. Să-i mai vedem încă o dată blănița moale, să-l vedem jucându-se cu buturuga lui, acea aplecarea a capului ca un salut scurt, un pufăit…13 ani a fost Max cu noi și zi de zi am încercat să reparăm răul pe care un om l-a făcut.
Poate că uriașul Max a fost răpus de omul rău care l-a orbit, chinuit și s-a folosit de el vreme de 9 ani, poate chiar s-a resemnat, dar în pădurea AMP Libearty a învățat că oamenii pot fi și buni și aici nimeni nu mai trece nepăsător pe lângă el. Auzind povestea lui, mii de vizitatori și-au promis că nu vor mai fi indiferenți. Chiar dacă ochii lui nu ne vedeau Max ne simțea și știa cât este de iubit, iar acum, după 4 ani de când a plecat în Ursa Mare vrem să știe că nu va fi uitat niciodată.
Coincidență sau semn divin? Fix în ziua în care s-au împlinit 2 ani de la moartea lui, tot în 12 noiembrie, țarcul dragului nostru Max a fost ocupat de un alt urs cu probleme de vedere, Alisa, dar și de partenerul ei de viață, Timka.
Alisa este micuță, sfioasă și ciufulită, iar rănile trecutului sunt vizibile. Când o vezi și când afli chinul la care a fost supusă fără nicio vină nu poți să nu te cutremuri. Tresare speriată la cel mai mic zgomot, cel mai probabil din cauza anilor lungi la circ cu antrenamente dure, lumini orbitoare și usturimi de bici. Nimeni nu știe cum și când și-a pierdut vederea, cert este că a ajuns în grija echipei AMP când era prea târziu și nu a mai putut fi ajutată.
Ne-a adulmecat însă îndelung și cumva a știut că aici nimeni nu o va răni. Primii pași ai Alisei în pădurea sanctuarului au fost făcuți într-o liniște deplină, doar corbii se mai auzeau și vântul printre frunze. A ieșit ușor din cușca de transport și cu pași timizi s-a dus lângă primul copac, s-a așezat și l-a mirosit. Era acasă! Era în siguranță! Astăzi, când o vezi pe Alisa, dacă nu știi că nu vede nu îți dai seama pentru că știe fiecare piatră, buștean sau copac din casa ei și acum are încredere în oameni și nu se mai teme.
Timka este o excepție căci urșii care au trăit prea mulți ani în captivitate nu cresc foarte mari. Este un urs puternic care te privește direct în ochi. Știe că sanctuarul este casa lui și cumva îți arată că trebuie să-l respecți.
De aceea ziua de 12 Noiembrie este mai mult decât o zi banală. Este ziua când am pierdut o parte din sufletul nostru, dar am și câștigat ocazia de a arăta acestor regi ai pădurii iubirea și respectul.
