//Pentru prima dată… liber

Pentru prima dată… liber

Flo2 Flo

După o viață de calvar, Flo și-a recăpătat încrederea în oameni. Vorbim de cățelul în vârstă de 6 ani, căruia lanțul în care l-a ținut stăpâna lui i-a brăzdat răni sub blana de la gât. A ajuns în grija echipei de la Victory cu răni suprainfectate care l-ar fi omorât încet, dar sigur. Când a fost salvat de echipa de urgențe era foarte agresiv și nu lăsa pe nimeni să se apropie de el.

Cum l-am „reparat” pe Flo
Acum, după aproape 2 luni de tratamente medicale, Flo a ieșit pentru prima dată din salonul postoperator. întreg personalul aștepta emoționat reacția pacientului. Existau două posibilități: fie accepta spășit hamul de plimbare, fie, încă dezamăgit de răutatea oamenilor, ar fi sărit să muște mâna îngrijitorilor. Surpriză: nu s-a întâmplat nimic rău! Flo aproape că și-a băgat singur capul în ham și nu l-au interesat ceilalți câini pe lângă care a trecut până a ajuns în curtea de plimbare. Aici s-a simțit, probabil pentru prima dată în viața lui … liber. Nestingherit, a uitat de lanțul de nici 2 metri în care a stat aproape toată viața. A adulmecat fiecare colț de pământ, a alergat fericit în toate părțile și chiar ne-a uimit cu buna purtare de care a dat dovadă. A demonstrat încă o dată că un câine poate ierta mai multe și mai ușor decât oamenii.