Viața la stână este grea pentru păstori, dar și mai grea pentru câinii ciobănești. În spatele libertății câmpiilor alpine, se ascund bătăile, privațiunile și condițiile meteo vitrege. Predestinați unei vieți de osândă, lipsiți de vaccinuri și îngrijire veterinară, câinii ciobănești trebuie să-și dovedească utilitatea în timp ce suferă de foame sau de sete, căldură sau frig și chiar boli. În ochii stăpânilor, ei nu reprezintă decât unelte de „coordonare” a oilor. Această atitudine inumană este evidentă în special la bătrânețe, când – depășiți de cerințele „slujbei”, câinii ciobănești sunt „casați”. Considerând că nu-și mai merită castronul cu mămăligă și zer, ciobanii îi aungă, îi bat și îi lasă să moară.
Cel mai recent caz a fost descoperit lângă Râșnov, pe drumul care leagă Brașovul de cea mai importantă comunitate de ciobani din județ, situată în zona Branului. Un câine ciobănesc care zăcea fără vlagă într-un șanț a atras atenția trecătorilor. În urma unui apel telefonic, o echipă AMP a ridicat câinele și l-a transportat de urgență la adăpostul Victory din Triaj. Medicii veterinari au rămas consternați de rănile pe care le suferise animalul. „Probabil a fost lovit cu o bâtă, pentru că picioarele din față erau făcute bucăți iar unul din picioarele din spate era rupt de la nivelul femurului. În cap, exact în mijloc prezenta o plagă de la o lovitură de topor. Altceva nu avea ce să o provoace”, ne spune Florian Debu, medic veterinar voluntar AMP.
Dulăul avea 12 ani – o vârstă considerabilă pentru ciobăneștii românești. În loc să-i ofere mâncare și adăpost pe post de pensie, ciobanul a avut grijă ca bietul său servitor să nu mai apuce multe zile. „Era viu și își dorea să trăiască. În urma consultației, am decis însă că nu mai există nicio șansă să-i oferim o viață normală”, a precizat Debu.
