//Sterilizează-ți GRATUIT prietenul necuvântător!

Sterilizează-ți GRATUIT prietenul necuvântător!

În data de 9 mai, Asociația de protecție a animalelor „Milioane de Prieteni“ demarează o nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor cu sau fără stăpân. Sterilizările se fac la Adăpostul Victory, însă NU înainte de a vă face o programare la numărul de telefon 0731.334.793 – Laura Botea.

Pe langă sterilizare, câinii vor fi și microcipați GRATUIT. Alături de AMP, în această campanie sunt Fundația Brigitte Bardot, din Franța, și Asociația Love Underdogs, din Anglia, care se implică an de an în lupta pentru diminuarea numărului de câini comunitari din Brașov.

Sterilizezi GRATUIT sau PLĂTEȘTI amenzi!

Sterilizarea și microciparea sunt obligatorii prin lege, iar aceste măsuri trebuiau luate de fiecare proprietar de rasă comună, până la 1 ianuarie 2015. În acest moment, toți cei care au un câine de rasă comună (metis), care nu este sterilizat și microcipat, riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Prin proprietari se înțelege orice domeniu privat unde se găsesc câini (persoane fizice, instituții, platforme industriale, firme, etc).