O poveste cu final fericit

“Vreau să vă ajut pentru că mi-ați salvat câinele!!!”

Este titlul unui email ce ne-a atras atenția în mod deosebit. AMP a salvat peste 25.000 de câini, dar rareori părinții lor revin către noi cu un mail de mulțumire. Povestea este însă mult mai încâlcită și ar putea ajunge un scenariu de film.

Este povestea salvării unui pui de cățel, ajuns acum la vârsta de 8 ani, câine care ar putea fi catalogat drept ghinionist. A fost găsit pe străzile Brașovului, tratat și îngrijit de echipa AMP Victory, adoptat în Germania cu ajutorul partenerilor noștri de la BMT. A trecut prin multe traume până când și-a luat destinul în lăbuțe și și-a ales singur familia în care trăiește acum fericit și răsfățat.

Îl iubesc mai mult ca orice pe lume, iar el este foarte fericit de când s-a mutat cu mine și iubita mea, în urmă cu doi ani. Când am fost cu el la veterinar am văzut în carnetul său de vaccinări că a fost înregistrat cu numele Asociației Milioane de Prieteni, în 2012.” Așa și-a început Daniel povestea trimisă prin mail.

Într-o seară, Daniel lua cina cu iubita lui în restaurantul unde lucrase în trecut. De nicăieri a apărut cățelul Paul, care se uita lung la ei, cerșind atenție și joacă. Daniel îl cunoștea.
Inițial Paul a fost adoptat de soția patronului restaurantului. Aceasta i-a părăsit însă. Nici fostul soț nu și-a mai dorit câinele, așa că Paul a ajuns în grija unui vecin.

Din păcate, fericirea lui a fost din nou zdruncinată, la scurt timp. Noul lui stăpân a decis să își ia viața. Astfel, Paul s-a întors în grija patronului de restaurant. De data aceasta, omul a plătit o femeie să îl plimbe și să-i dea de mâncare o dată pe zi. Pe el nu îl mai interesa de câinele fostei soții…

În acea seară, Daniel i-a povestit iubitei lui întreaga poveste tristă a câinelui.

După ce i-am spus povestea, nu doar Paul clipea des și frumos către mine, cu ochi de cățel cerșetor, ci și prietena mea. Era deja clar că Paul va fi noul membru al familiei. Pentru a ne
cunoaște, în următoarele trei zile l-am scos la plimbare și ne-am obișnuit repede unul cu celălalt. În a patra zi l-am adus în noua lui casă.”, își amintește Daniel.

De atunci, viața bietului cățel s-a schimbat total.

Deși la început era speriat, nedumerit și neîncrezător, încet, cu multă răbdare, dar mai ales cu multă iubire, cei doi i-au câștigat încrederea cățelului Paul, iar astăzi sunt de nedespărțit!

Paul era un câine foarte calm, care nu lătra niciodată. De fapt, în primele săptămâni nici măcar nu am crezut că ar putea să latre. Dar, pe măsură ce a trecut timpul, Paul a început să iasă din carapace și să capete încredere. Acum a ajuns chiar să și latre la poștaș, la fel cum ar trebui să facă orice câine. Paul este iubit de toți cei care îl cunosc.”, ne povestește Daniel.

Paul adoră plimbările lungi, să se cuibărească în brațele lui Daniel și își trezește dimineața părinții sărind în patul lor. Tipic, nu?

Ghinionist sau norocos? Este doar o viață de cățel salvat de pe străzi!

2020-04-16T17:34:56+00:0016 apr. 2020|Fără categorie|