Joane Barnes este asistent veterinar, meserie pe care o practică în Australia de mai bine de 23 de ani. Lucrând în domeniu, australianca a dezvoltat o pasiune pentru animalele sălbatice și în general pentru urși. „Cred că urșii au nevoie de o voce, pentru că e clar că nu pot vorbi pentru ei, nu se pot reprezenta”, crede Joane.
A venit în România în martie, într-un stagiu de voluntariat de aproape trei luni la sanctuarul de urși. Veselă și plină de viață, nimeni nu a ghicit că femeia este însărcinată. „Nu mi-a fost frică, așa că nici nu m-am gândit de două ori înainte. M-am urcat în avion – eu și cu puiul meu de care nu știa nimeni- și am venit în România”, ne spune Joanne. Acest fapt nu a afectat-o în desfășurarea activităților de zi cu zi, ba chiar a pus umărul la treabă – curățenia de primavară, pregătirea zilnică a mesei urșilor, strângerea ierbii, etc. Obișnuia să glumească pe tema asta: dacă prințesele călăresc în timpul sarcinii, asistentele medicale de ce nu ar face voluntariat la urși?
Aflată în luna a șasea, australianca nu și-a neglijat sarcina și s-a programat pentru ecografii la un cabinet din Brașov. Mândră de puiul ei încă nenăscut, duce alături de ea primele poze – cele realizate cu ultrasunete. Impresionată de acest loc minunat, australianca promite că-și va boteza bebelușul după numele unui urs. Cel mai probabil nu va fi nici Baloo, nici Yogy…
