//Cel mai bun prieten la nevoie se cunoaște! Fii Voluntar!

Cel mai bun prieten la nevoie se cunoaște! Fii Voluntar!

voluntare

Vara care tocmai s-a sfârșit, mai mulți voluntari au dat o mână de ajutor în Adăpostul de la Triaj al Asociației Milioane de Prieteni. Surprizaă nu au fost tinerii veniți din străinătate (Anglia, Franța și chiar din Australia), ci românii care și-au rupt din timp și au băgat mâna în buzunar pentru a sta alături de căței. Ei nu s-au dat în lături de a pune umărul la treabă, indiferent cât de greu a fost. De la curățenie în padocuri, la plimbarea câinilor în lesă sau hrănirea lor – au făcut de toate!.
Csilla și Izabela sunt două tinere, ambele în vârstă de 23 de ani. Izabela urmează un masterat în marketing, iar Csilla este licențiată în Finanțe-Bănci. Sunt prietene din copilărie și s-au gândit că în această vară să facă mai mult decât să se distreze. „Amândouă iubim câinii și animalele în general. Stăm la bloc și nu putem ține câini. De mică am îngrijit cățeii din fața blocului”, ne spune Csilla, subliniind că “oamenii ar trebui să se gândească să nu facă totul doar pentru bani. Munca de voluntar îți dă satisfacții infinit mai mari”. Mulțumirile noastre nu pot fi îndeajuns pentru ajutorul pe care l-au acordat, însă pentru ele au contat mai mult codițele care se fluturau vesele în vânt, de fiecare dată când se apropiau de cuștile din adăpost.