//A împărțit cu cei dragi, doi… urși

A împărțit cu cei dragi, doi… urși

Pia

„Animalele mi-au plăcut întotdeauna”, își începe povestirea Pia Krauss, brașoveanca care a și-a câștigat luna aceasta dreptul de a intra la rubrica de adopții virtuale. Originală din Germania, Pia a avut primul porcușor de Guineea de pe vremea când în România nu exista termenul de animal de companie. „Cand aveam vreo 5 – 6 ani, am avut un porc de Guineea pe care îl luam cu mine peste tot unde mergeam. Stătea de obicei pe umărul meu, semi-ascuns de gluga hainei mele. Am avut mai mulţi iepuri – mari cu pete albe şi negre – cu care mă jucam de-a „spălătoria de iepuri”, adică îi curăţam tot timpul cu perii, puneam puţin nisip pe ei, după care îi periam din nou, etc. Am avut și multe alte animale de pluş mici şi mari, maimuţe, leoparzi, orice. Toate dormeau lângă mine, cu capul în afara păturii pentru a putea respira”, ne spune cu mult haz, Pia. 

Acum, Pia Krauss este fericita proprietară a unui cal andaluz pe care îl iubește foarte mult. „Numele lui este Comico şi a împlinit 7 ani pe 9 februarie, este Vărsător ca şi mine. Comico, este relaxare pură: uit de tot stresul din cursul săptămânii! Amândoi încă învăţăm, probabil aşa va fi întotdeauna: echitaţia şi grija pentru cai sunt subiecte care nu se termină niciodată”, ne mărturisește brașoveanca.

Nu face diferență între a ajuta oamenii și animalele
Pia a vizitat rezervaţia de două ori până în prezent. „Impresia mea este extrem de bună, am senzaţia că oamenii care se ocupă de rezervaţie fac un lucru cu adevărat util. Urşii care au fost ţinuţi în condiţii incredibil de nefireşti şi mizerabile la restaurante, casele unor oameni, fabric, etc, trebuiau salvaţi şi aduşi cât mai aproape de o viaţă normală. Rezervaţia din Zărneşti asigură un trai cât se poate de natural, urşii sunt trataţi ca atare şi nu ca animale de pluş, iar acest lucru îmi place mult. Mi se pare că şi personalul rezervaţiei se ocupă cu mult drag şi angajament de rezervaţie şi duc adevărate lupte pentru animale şi pentru fonduri, ceea ce este extrem de dificil”, mai spune Pia.
Marketing manager în retailing, Pia și-a făcut loc în programul său încărcat pentru a susține cauza urșilor. I-a adoptat virtual pe Cocolino și pe Cristi – nu pentru ea, ci pentru a oferi un cadou frumos celor dragi. „De ce ajut? Oricum ajut prea puţin şi îi admir pe toţi cei care dedică mult din timpul lor pentru a ajuta animalele sau oamenii care au nevoie. Nu văd o mare diferenţă dacă scopul este nobil şi vine din suflet”.

2014-03-01T12:28:54+00:001 mart. 2014|Fără categorie|