//AMP înregistrează câinii din Zărnești în RECS și îi castrează

AMP înregistrează câinii din Zărnești în RECS și îi castrează

În Zărnești a început aplicarea legii legată de reducerea populației de câini fără stăpân! 50 de câini cu stăpân au fost microcipați și luați în evidență, de la începutul campaniei, în data de 15 septembrie, iar astăzi a început și castrarea/sterilizarea și înregistrarea acestora în Registrul de Evidență a Animalelor cu Stăpân (RECS). De săptămâna viitoare se va relua “plimbarea” din casă în casă pentru a microcipa alți 50 de câini, care vor fi apoi castrați de către medicul veterinar al Asociației Miloane de Prieteni.

“Vom merge așa, din 50 în 50, până când câinii tuturor zărneștenilor vor fi microcipați, castrați și înscriși în RECS. Sperăm ca Zărneștiul să devină un exemplu pentru întreaga țară în această privință, să nu mai existe câini pe străzi și cetățenii să înțeleagă că un câine este un suflet, nu un obiect și, așa cum nu își lași copilul să iasă pe stradă fără tine, nu poți să îți lași nici câinele să se plimbe singur pe străzi. Sunt mulți care își lasă câinii să iasă singuri la plimbare și aceștia se întorc cu pui, sau lasă cățelele vecinilor gestante. Puii aceia sunt omorâți sau abandonați pe străzi și apoi ne plângem că avem câini vagabonzi”, spune Cristina Lapis, președinte AMP.

Invităm și alți medici veterinari care doresc să participe la această campanie să ne contacteze pentru că “unde’s mulți, puterea crește” și avem nevoie de ajutor.

Pentru operațiunile de castrare/sterilizare și înscriere a câinilor în RECS, o echipă mixtă, formată dintr-un reprezentant al Primăriei Zărnești și unul al AMP, se ocupă de aducerea câinilor la cabinetul aflat la adăpostul public din Zărnești și ducerea lor înapoi, acasă.

 Cei care vor refuza aceste operațiuni, riscă amenzi de până la  10.000 de lei, conform legii 258/2013.

Această campanie este gratuită datorită sponsorilor Asociației Milioane de Prieteni, cărora le mulțumim pe această cale: Fundația Briggite Bardot din Franța, Europaische Tierschutz Natur din Germania, Organizația Love Underdogs din Anglia și Asociația BMT Bund gegen Missbrauch der Tiere e.V .

2016-09-22T09:07:59+00:0022 sept. 2016|Fără categorie|