//Sterilizarea – singura soluție

Sterilizarea – singura soluție

sacele  140709 Strilisation Sacele -024

O nouă campanie de sterilizare gratuită a fost inițiată de Asociația de Protecție a Animalelor ”Milioane de Prieteni” în colaborare cu municipiul Săcele, unde au fost împărțite peste 1.000 de flyere și au fost lipite 100 de afișe. Campania a început în luna iulie și numai în prima săptămână 34 de oameni au sunat la Primăria Săcele să își programeze cățelul la sterilizare. Colaborarea cu administrația locală din Săcele s-a înfiripat în primăvară, când reprezentanții primăriei ne-au contactat pentru a găsi o soluție pe termen lung de reducere a numărului de căței fără stăpân de pe străzi. Primarul Municipiului Săcele a înțeles că singura solutie pentru a ține sub control situația câinilor fără stăpân este de a acționa asupra cauzei și anume înmulțirea necontrolată a câinilor, ai căror pui ajung pe stradă.
Campania se desfășoară până la finalul lunii septembrie, timp în care toți proprietarii de căței și pisici din Săcele, vor beneficia de sterilizarea gratuită a animalelor de companie la Adăpostul Victory al Asociației Milioane de Prieteni, în cazul în care nu au posibilitatea financiară să facă acest lucru la un cabinet veterinar particular. Pentru aceasta trebuie să își facă în prealabil o programare la numărul de telefon 0268. 471.202, sau se pot înscrie pe listele deschise la Primăria Săcele.
Asociația a făcut în fiecare an campanii de sterilizare gratuită în localitățile limitrofe Brașovului, la Cristian, Zărnești, Sânpetru, Hărman, Tărlungeni și Prejmer. În Brașov problema câinilor fără stăpân este sub control, dar din jurul Brașovului sunt aduși și abandonați în permanență câinii nedoriti, îngreunând astfel activitatea Adăpostului Public din Stupini și a adăpostului asociației din Triaj.
Această campanie vine în sprijinul cetățenilor care sunt obligați prin Legea 258/2014 ca, de la 1 ianuarie 2015, să își identifice și să-și sterilizeze câinii.
Campania nu ar fi fost posibilă fără sprijinul financiar al Fundației „Brigitte Bardot” Franța și a partenerilor noștri Bund Gegen Missbrauch der Tiere și Love Underdogs.

2014-08-01T09:12:26+00:001 aug. 2014|Fără categorie|