Până de curând, Andy era un urs fără nume. Hoinărea prin pădurea gestionată de Regia pădurilor Kronstadt, în partea de sud a Brașovului. Aici, pădurarii se îngrijesc de urșii care populează zona și le asigură bunăstarea. Dar ursulețul tânăr, fie gonit de urșii dominanți, fie atras irezistibil de mirosul grătarelor sau, poate, pur și simplu dintr-o dorință bruscă de remarcare și afirmare a încălcat bariera dintre urși și oameni, apropiindu-se nepermis de terasa pensiunii de unde venea tentația. Să fi fost doar mirosul grătarelor încinse la pensiunea ridicată în coasta copacilor? Sau, poate, mirosul gunoiului de la ghene? Nu putem ști cu precizie! Cert este că îndrazneala lui și lipsa de respect a unor norme elementare de conviețuire cu animalele salbatice erau să-l coste viața.
La început, s-a rezumat să-și ia masa la ghena de gunoi a restaurantului. Apoi, a dat buzna la o nuntă, după care s-a înființat la un grătar, iar în cele din urmă a intrat în bucutăria localului, de unde a fugit cu sacul de cartofi. Localnicii ba s-au amuzat, ba s-au încruntat, până când au văzut că vizitele se întețesc și ursul le dă binețe în amiaza mare. Și, uite-așa, ursulețul neastâmpărat a prins încredere, crezând, poate, că paradisul este undeva pe la Dâmbul Morii și că acolo se poate trăi în pace cu oamenii. De unde să știe el că, în loc să fie invitat la masă, într-o zi l-ar fi așteptat un glonț? Și toate astea pentru că acei care-și construiesc case sau pensiuni în vecinatatea pădurilor nu își iau nici o măsură de precauție pentru a evita conflictele cu animalele sălbatice, îndreptățiți locuitori ai pădurilor. Un gard electric și un generator instalat în jurul așezării ar fi ținut departe ursulețul care ar fi înteles regula „fiecare cu teritoriul lui”. Grătarul instalat chiar spre pădure, pentru a trimite mesaje către locuitorii pădurii de „hai incoace la masa” s-ar fi putut instala în partea care dă în stradă, dacă proptietarul pensiunii ar fi avut un minim de cunoștințe despre cum se poate conviețui în pace, respectând natura înconjurătoare.
Și uite-așa, pentru a evita împușcarea ursulețului neastâmpărat, Asociația „Milioane de Prieteni” a solicitat preluarea ursului, pentru care se obținuse licență de împușcare. Și nu pentru că reprezentanții Regiei care gestionează pădurea ar fi dorit moartea ursulețului, ci pentru că localnicii, care s-au distrat o vreme, au început să se teamă și le-au cerut autorităților ca ursulețul să fie luat din zonă. Pentru că majoritatea oamenilor nu știu că un animal sălbatic care intră în contact cu omul, chiar dacă nu se îmblânzește, nu se mai teme de om și, de cele mai multe ori, plătește cu viața, fără să fie vinovat. Datorită intervenției Ministerului Mediului și a reprezentanților Regiei Kronstadt, decizia de recoltare a fost preschimbată în cea de relocare la Sanctuarul Libearty. Și, chiar dacă sanctuarul oferă cele mai bune condiții de trai, pentru un urs sălbatic, rămâne, totuși, o închisoare pe viață. Ursulețul năzdrăvan nu va mai fi niciodată liber, pentru că riscă să se apropie de alte așezări umane. Totul ar fi putut fi evitat cu un efort minim și grijă, în scopul protejării unei mari bogății naturale, pe care România încă o are: ursul brun, regele pădurilor noastre carpatine!
Sanctuarul Libearty a fost înființat pentru a le oferi urșilor care au fost deținuți în captivitate șansa de a-și petrece ultimii ani într-o semilibertate și nu pentru a prelua urșii din pădure. Pentru ultimii dintre ei trebuie să asigurăm toate condițiile să trăiască liberi și să își perpetueze specia.
