Doi dintre cei trei pui rămași orfani în Vatra Dornei, după ce mama lor a fost împușcată, au ajuns în grija echipei sanctuarului AMP Libearty!
Două fetițe de un an, speriate și hăituite, au fost tranchilizate în noaptea de înviere și au ajuns la Sanctuarul AMP Libearty unde sunt acum în siguranță, departe de gloanțe, dar cu trauma de a-si fi văzut mama omorâtă sub ochii lor.
Micuțele se numesc acum Speranța și Victoria și le place în sanctuarul Libearty. Sunt foarte curioase, jucăușe și au prieteni care le alină dorul de fratele lor încă negăsit, dar mai ales de mama lor împușcată fără milă în săptămâna dinaintea învierii!
Istoric:
Ursoaica și cei trei pui de un an fuseseră relocați din zona Predeal în urmă cu 3 săptămâni. Au intrat în două gospodării din localitatea Vatra Dornei în datele de 17 și 18 aprilie de unde au plecat fără să fie alungați, iar în data de 19 aprilie mama a fost împușcată la câțiva metri de pădurea care îi era acum casă. Martorii spun că echipa de intervenție a avut un singur glonț care doar a rănit-o grav și ursoaica a fost lăsată să agonizeze minute în șir pe un teren privat, cu puii lângă ea, până au mai fost aduse gloanțe care să o omoare, după care și-au făcut poze cu “trofeul”. Cei trei pui au fost alungați în pădure unde șansele lor de supraviețuire erau minime. Din păcate, doar doi dintre pui au mai apărut în zonă.
AMP Libearty, Casa lui Patrocle – Animal Rescue și Ursulețul Cârcotaș , împreună cu localnicii din Vatra Dornei au colaborat pentru salvarea acestor suflete și le mulțumim că și-au sacrificat sărbătorile pentru a le vedea în siguranță.