//Din adăpost, pe covorul din sufragerie

Din adăpost, pe covorul din sufragerie

Boni2 - adoptie reusita Boni1 - adoptie reusita

Boni este unul dintre norocoșii căței care și-au găsit o familie la puțin timp după ce a fost găsită pe străzi. „A fost dragoste la prima vedere”. Asta ne spune acum familia care i-a oferit frumoasei cățelușe un cămin.

Vecinii au dărâmat cușca câinelui
“Îngrijeam un câine de lângă bloc. Iarna trecută i-am făcut și o cușcă, i-am pus paie, însă în vară vecinii au demontat-o pe motiv că mirosea”, își începe povestea Oana Șuba. La câteva luni după ce a dispărut cușca, a dispărut și cățelul. Familia Șuba a plecat în căutarea lui pe la adăposturile de câini, mai ales că se votase legea eutanasierii și le era teamă că va avea și el această soartă crudă . „Nu l-am găsit, însă nu am mai fost aceeași oameni după ce am văzut câinii din țarcuri. Din acel moment am mers de câte ori am putut să ajutăm acolo, să plimbăm câinii. Toată familia, inclusiv fata mea care e clasa a VIII-a. I-am mobilizat și pe prieteni să ajute cum poate fiecare. Așa am cunoscut-o pe Boni, de care ne-am îndrăgostit toți”. Nu a mai durat mult și au și luat-o acasă chiar de ziua mezinei familiei. Acum Boni întregește familia Șuba, alături de o pisică și doi papagali.

2013-12-16T15:36:22+00:0016 dec. 2013|Fără categorie|