//Doi ursuleți de o lună, salvați de Asociația „Milioane de prieteni“

Doi ursuleți de o lună, salvați de Asociația „Milioane de prieteni“

Pădurarii au descoperit doi pui de urs, în vârstă de cel mult o lună, rămași fără mamă, pe fondul de vânătoare Pădurea Bogății. Paznicii de vânătoare i-au observat pe micuți, în bârlog, timp de trei zile, în speranța că mama lor se va întoarce pentru a-i hrăni. Cum ursoaia nu a mai apărut, ei au apelat la sprijinul Asociației „Milioane de prieteni“. O echipă s-a deplasat în Pădurea Bogății, i-a preluat și i-a dus, pentru primele investigații, la Adăpostul Victory. In urma controlului medical, s-a constatat că ursuleții par sănătoși, însă sunt deshidratați.

Micuții vor fi transferați în sanctuarul Libearty, într-o zonă de carantină, în care vor avea acces doar îngrijitorii, care îi vor hrăni cu biberonul, din două în două ore. Micuții au nevoie de un lapte special, medicinal. În condițiile în care, în libertate, puii se pot hrăni cu laptele mamei până la vârsta de doi ani, este nevoie de timp ca să fim siguri că vor supraviețui, mai ales că ei sunt slăbiți, iar riscurile sunt foarte mari.

Dacă micuții vor avea puterea să supraviețuiască, echipa AMP va evalua șansele lor de supraviețuire în libertate, astfel încât, dacă este posibil, să fie redați pădurii.

Printr-o donație, AICI, vă puteți implica în eforturile noastre de a le oferi celor doi micuți orfani toate tratamentele și îngrijirile de care au nevoie!

2016-02-22T14:03:31+00:0022 feb. 2016|Fără categorie|