La o bârfă

Barfa

Cum își petrec timpul ursuleții în Sanctuar? Ce fac ei de fapt? Sunt întrebări care apar adesea în mintea noastră, a oamenilor. Intrebari la care am fi bucuroși să aflăm răspunsul. Ei bine, cum probabil știți deja,urșii își petrec marea parte a timpului dormind, cățărându-se în stejari, înnotând în piscine, jucându-se… Însă, pe lângă toate acestea, ei si socializează. Câteodată la fel ca noi, oamenii.
Este destul de evident ca cele două “fete” din imaginea de mai sus se distrează de minune. Gina și Sofia sunt surori și între ele există mai mult decât o legătură de sânge. Ele sunt legate și prin suferința pe care au îndurat-o împreună, într-o cușcă ruginită a mini grădinii zoologice din Miercuriea Ciuc. Acum, în această toamnă târzie, ele au lăsat trecutul în urmă. Cele două ursoaice au fost vazute într-o superbă dimineață de Noiembrie coborând cu râsete și veselie. Ce poate fi mai distractiv decât să stai la o bâfă cu surioara ta? Au sărit pur și simplu peste băița de dimineață, pentru că Gina a avut să-i comunice o bârfă importantă surorii ei despre celelalte “fete” din țarc. Din păcate nu vă putem dezvălui această discuție pentru ca accesul la această convorbire privată, ne-a fost refuzat.

2013-11-28T09:04:19+00:0028 nov. 2013|Urși|