//12 Aprilie: Masha și Grisha se joacă în sfârșit împreună (video)

12 Aprilie: Masha și Grisha se joacă în sfârșit împreună (video)

12 aprilie 2016
După câteva zile de acomodare, în care Grisha părea speriat de prezența Mashei, cei doi urși salvați de la grădina zoologică din Gyumri se joacă în sfârșit împreună! Temerile și lipsa de încredere au dispărut!

Masha și Grisha au fost eliberați în țarcul de acomodare din rezervația Libearty. Masha a fost prima care s-a bucurat, probabil pentru prima dată în viață, să calce pe iarba umezită de roua dimineții, să privească cerul, să asculte vântul și cântecul păsărelelor. Ursoaica s-a acomodat imediat cu copacii, piscina și sunetul păsărilor.

Grisha a ieșit mai târziu din camera de carantină, după ce a fost examinat de medicul veterinar al Asociației Milioane de prieteni. Speriat si ezitant, Grisha a încercat să se urce în copac, dar pentru că este încă slăbit nu a reușit și s-a mulțumit cu prima baie din viața lui.

Întâlnirea dintre cei doi a fost plină de emoție și temeri. Deși au fost vecini de când se știu, cei doi ursuleți nu au socializat niciodată până acum, pentru că nu au avut șansa să se vadă, ci doar să își audă sunetele și să se adulmece. Drept urmare, Grisha este încă temător când Masha, care vrea să se joace, se apropie de el.

Va mai dura o perioadă până când cei doi se vor acomoda unul cu celălalt și cu libertatea. Deocamdată, savurează mirosul de iarbă și sunetele pădurii și aleargă în voie, existența firească interzisă lor, până acum. Cei doi urși greu încercați în grădina zoologică improvizată la Gyumri vor fi eliberați alături de ceilalți urși, atunci când specialiștii din rezervație vor hotărî că sunt pregătiți pentru această nouă schimbare din viața lor.

Între timp, au nevoie de cea mai mare grijă din partea reprezentanților Libearty, care se vor asigura că a a doua șansă ce li se oferă îi va ajuta pe cei doi urși să uite coșmarul la care i-au supus oameni fără suflet și fără  morală. Pentru ei este ca o renaștere, iar noi, toți cei care am participat la salvarea lor, le dorim „La mulți ani în sanctuarul Libearty Zarnesti“.

Contribuiți, printr-o donație aici, la schimbarea în bine a vieții lor!
(Menționați: „Pentru urșii de la Gyumri).

2016-04-05T12:29:04+00:005 apr. 2016|Fără categorie|