Carmen Oprescu este genul de persoană care a luat contact cu animalele încă din copilărie. „ Aveam 4 ani și părinții mei aveau la țară o vacă superbă. Unul din vițeii ei mă fugareau prin curte și atunci m-am enervat foarte tare și ne-am dat cap în cap”, își începe povestirea Carmen. La 14 ani a primit un cățel de ziua ei, iar de atunci a rămas nedespărțită de lumea animalelor. Acum are doi câini și o pisică, dar și doi urși adoptați la distanță – pe Max și Misha. „ Eu pe Max îl știam de la poalele Castelului Peleș. Pe la sfârșitul anilor 70, eram copii și am mers cu profesoara noastră să vizităm castelul. L-a văzut pe Max și ea nu s-a putut abține să nu-l ia la rost pe individul care îl ținea legat. M-am enervat cînd un alt grup de turiști a certat-o pe „profă”, căci doreau să facă poze cu ursul”. Cel mai probabil acel urs chinuit nu era Max, ci un alt urs deținut înainte de proprietarul ilegal. „Abia în 2010, după ce au aparut reportajele la televizor și am vazut că se poate adopta, atunci m-am gândit că pot efectiv să-l ajut”. Pe Misha a adoptat-o mai târziu, impresionată de eforturile depuse de AMP pentru preluarea ursului din zona de război Osetia de Sud.
Carmen crede că profesoara i-a insuflat dagostea de animale. „La întâlnirea cu colegii, anul trect, am observat că toți vem câte un animal acasă”. Carmen nu vede ajutorarea animalelor drept pierdere de timp și bani. „Dacă dai o bucată din tine primești inapoi. Este o investiție, nu o pierdere”, ne spune mama adoptivă a lui Max și Misha.
