În toamna lui 2011, pădurarii de pe Valea Teleajenului au sunat la Asociația Milioane de Prieteni din Brașov. Aveau un pui de urs pe care l-au găsit în pădure, probabil după ce mama lui a fost ucisă în timpul unei partide de vânătoare. Puiul a fost adus la canton, unde ziua se plimba prin curte, iar seara intra într-un ţarc pe care pădurarii l-au confecţionat pentru el. Era mai jucăuş ca un căţel, căci îi plăcea compania omului, fără să ştie că de fapt omul este cel care i-a răpit mama de lângă el. Nu avea mai mult de şase luni când echipajul AMP s-a dus să-l salveze. Mia, căci aşa a fost botezată ursulica, a fost luată în braţe şi adusă în sanctuar.
Şi-a petrecut mai bine de un an în zona de carantină, fiind prea mică ca să fie eliberată împreună cu ceilalţi urşi. A aşteptat nerăbdătoare ziua eliberării. De dorul mamei, îşi sugea labele precum un bebeluş, torcând ca un motor de motocicletă. Chiar înainte de sosirea iernii, staff-ul AMP a mutat-o pe Mia în Training Area, ţarcul special amenajat pentru urşi pentru a se acomoda cu viaţa în rezervaţie – cu copacii, piscinele, iarba şi hrana. Până îşi va încheia „stagiul de pregătire”, Mia va împărţi compania Monicăi. Ursulina a priceput că libertatea din ţarcul cel mare este la un pas şi a început deja antrenamentele. Cel mai mult îi place să stea în copac, chiar în vârf. De aici simte cel mai bine adierea vântului. Adierea libertăţii…
