//Pluto a devenit, dintr-o eroare, tată în sanctuarul la Libearty

Pluto a devenit, dintr-o eroare, tată în sanctuarul la Libearty

Terra avea 18 ani, în 2014, când a ajuns în sanctuarul Libearty. Era însoțită de fiul ei, Pluto, în vârstă de numai cinci luni. Au fost preluați, cu mari eforturi, de Asociația Milioane de prieteni, cu ajutorul autorităților și al presiunii publice, de la Grădina Zoologică din Reșița.

Ajunși în sanctuar, s-a pus problema reabilitării puiului, prin transferarea sa la Centrul pentru Reabilitarea Urșilor Orfani, din Munții Hășmaș, județul Harghita. Pentru o astfel de acțiune, însă, era necesară tranchilizarea mamei și, propriu-zis, furtul puiului de lângă ea. Pentru că despărțirea oricărui pui de mama lui, mai ales în perioada în care este alăptat, reprezintă o traumă, am decis să îi lăsăm împreună până la înțărcare. Așa se explică faptul că au fost eliberați în țarc, fără ca puiul să fie castrat.

„Ne asumăm în totalitate eroarea și ne declarăm în continuare împotriva înmulțirii urșilor în captivitate. De altfel, am reușit să îl separăm pe Pluto și a fost castrat. Însă, până atunci, a reușit să se împerecheze cu patru ursoaice. Nu am luat în calcul că va fi precoce, în condițiile în care, la ursul brun, masculii ating maturitatea sexuală la vârsta de trei ani. Dar am greșit! Este primul caz în cei 12 ani de activitate ai sanctuarului. Am învățat din această greșeală și vom fi mai atenți pe viitor “, spune Cristina Lapis, președintele Asociației Milioane de prieteni.

2017-05-03T15:41:38+00:003 mai 2017|Fără categorie|