Sărbătoare mare, în sanctuarul Libearty

Ziua Mondială a Animalelor va fi marcată la Zărnești printr-o activitate mai puțin, spre deloc, practicată în România: o slujbă specială, la care vor participa zeci de necuvântătoare.

Slujba va fi ținută duminică, 02 octombrie 2016, începând cu ora 13.00, la Capela Sf. Serafim de Sarov aflată în interiorul Sanctuarului de Urși de la Zărnești.

REZERVAȚIA VA FI DESCHISĂ GRATUIT, începând cu ora 12.30,  pentru cei care vor dori să participe la slujbă, cu sau fără prietenii lor necuvântători.

Pe lângă cei 89 de Moși Martini, vor fi prezente și alte animale, precum cai, măgăruși, capre, dar și căței și cu toții vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu, creatorul tuturor ființelor.

Ziua internațională a animalelor fost inițiată în 1931 la Florența. Ea este celebrată în fiecare an pe data de 4 octombrie, în memoria Sfantului Francisc de Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan și protectorul animalelor.

Prima Lege de protecţie a mediului şi a animalelor a fost dată chiar de Dumnezeu. În Biblie se menționează că omul trebuie să se îndure de ele: să ridice boul sau măgarul căzut sub povoara lui, să aducă la stăpân animalul rătăcit, să nu lege gura boului care treieră, să hrănească la masa lui şi câinii, să trăiască în pace cu toate fiarele.

De asemenea, tot Biblia ne arată în multe locuri unde Domnul s-a folosit de animale pentru a trimite solii şi ajutoare oamenilor. Astfel: un porumbel i-a adus lui Noe vestea sfârşitului potopului, o măgăriţă l-a oprit pe Balaam să îl blesteme pe Israel, un corb l-a hrănit pe Ilie, doi urşi l-au apărat pe profetul Elezeu, leii l-au cruțat pe Daniel când acesta a fost aruncat în groapa lor, datorită credinţei lui, o balena l-a transportat pe Iona până la Ninive, un câine îl însoţeşte pe Tobia până în ţara mezilor, un măgăruş îl poartă pe Isus la Ierusalim, nişte câini lingeau bubele lui Lazăr spre vindecare.

Să respectăm mediul şi animalele!

2016-09-29T08:57:49+00:0029 sept. 2016|Fără categorie|