Soni este ursulețul de la Lacul Sfânta Ana, care devenise o adevărată atracție turistică a zonei. Acum câteva zile, ar fi atacat o turistă care a încercat să se fotografieze cu el. Soarta lui era în mâinile autorităților, care din fericire au decis ca puiul de urs să ajungă în sanctuarul Libearty și nu în bătaia glonțului!
Când am ajuns la Lacul Sfânta Ana pentru preluarea lui, ursul era hărțuit de zecile de turiști care încercau să îl filmeze sau să îl pozeze. Doar intervenția jandarmilor a făcut ca ei să se îndepărteze, nemulțumiți, din zonă.
După ce autoritățile au resușit să îi „evacueze“ pe spectatori, Soni a putut fi tranchilizat în siguranță. I s-a efectuat controlul medical și a fost urcat în mașina Asociației „Milioane de prieteni“, pentru drumul ce avea să îl ducă în sanctuar.
„O să te botezăm Emil!“, i-a spus Cristina Lapis, președintele Asociației, când ursulețul a ajuns în rezervație.
„Cetățenii trebuie să înțeleagă că ursul este un animal sălbatic. Sunt sigură că oamenii iubesc urșii. De aceea vor să își facă și selfie cu el, nu din răutate. Dar trebuie să gândim, că noi avem gândire, că distrugem viața unui animal sălbatic, definitiv.
După o scurtă perioadă de carantină, Emil va face cunoștință cu urșii din țarcul juniorilor.