//Traumele ursoaicei Betsy

Traumele ursoaicei Betsy

betsyb 3 site

Betsy este primul și singurul urs din Rezervaţia „Libearty” adus de peste ocean. Artistă de circ, Betsy a rămas cu răni adânci, brăzadate de anii grei în care a fost chinuită în arenă. Aceste răni se exteriorizează sub forma unui comportament stereotipic – o patrulare obsedantă pe o potecă a amintirilor. Privați de un spațiu adecvat, urșii deprind obiceiul de a parcurge la nesfârșit același traseu, după cum –de altfel- putem vede în unele grădini zoo.

De la circ la fermă
Betsy a venit la noi la mijocul lui 2010, la vârsta de 24 de ani, tocmai din Texas. A traversat oceanul cu un vapor care transporta un circ ambulant din Europa. Apoi a „locuit” încă 9 ani într-o fermă, unde era ținută într-un coteț de găini, murder și mult prea mic pentru a se putea mișca în voie. Chiar și hrana o primea doar ocazional. În fermă se mai aflau alți zece urși și doi tigri. Animalele erau folosite la circuri improvizate în parcări, scria la acea vreme Houston Chronicle. HSPCA (Societatea pentru Prevenirea Cruzimii Animalelor din Houston) Texas, a contactat Asociația Milioane de Prieteni cu rugămintea de a prelua ursoaica, în State existând doar rezervații de urși grizzly. Înainte să ajungă la Zărnești, Betsy a suferit și câteva operații de reparare a dinților distruși în cei peste 20 de ani de captivitate. A fost apoi transportată cu avionul în România.

Cercuri și opturi
Odată cazată în rezervație, bătrâna ursoaică a început să primească și tratament special pentru stomacul distrus din cauza dietei sărăcăcioase. Acesta este motivul pentru care a rămas în Training Area, unde staff-ul o ține sub atentă observație. Anii au trecut și Betsy se bucură ca nici un alt urs de băi de soare. Prea bătrână ca să mai socializeze cu alți urși, Betsy nu a scăpat încă de traumele psihice căpătate în timpul vieții de după gratii.În unele zile, pasul ursoicei gravează în pământ o formă de cerc sau de opt. Unii cercetători aseamănă comportamentul acestor urși cu cel al oamenilor cu sidrom obsesiv-compulsiv. Această patrulare nu reprezintă decât o compulsie – mișcări repetitive menite să restabilească liniștea în mințile mult frămîntate de gânduri.
În general, aceste comportamente se estompează cu trecerea timpului, fiind declanșate – de cele mai multe ori – de prezența unui factor de stress (un om străin, spre exemplu). Natura este însă cel mai bun pansament – din cei 77 de chiriași ai sanctuarului, mai puțin de 2% încă prezintă comportamente repetitive.

2014-03-01T12:10:43+00:001 mart. 2014|Fără categorie|