//Un cățel … de Mărțișor

Un cățel … de Mărțișor

 DSC5438

Cei aproape 200 de câini aflați în Adăpostul Primăriei, au avut parte de o zi de Mărțișor de excepție. AMP și Primăria Brașov au organizat pentru ei o zi a porților deschise. Peste 100 de brașoveni au vizitat adăpostul. O parte dintre ei și-au făcut și câte un cadou. Un cățel, drept mărțișor. De la 1 martie și până acum, peste 35 de căței aflați în Adăpostul Public și-au găsit familii, cu ajutorul reprezentantului AMP, Brândușa Popa.

Apelul făcut de AMP către brașoveni a avut ecou în comunitate și nici un cățel nu a scăpat neplimbat, nepieptănat și nemângâiat de cei care au vrut să petreacă măcar câteva ore alături de cei mai puțini norocoși prieteni ai omului. Odată cu această dată, 1 martie, adăposturile publice din țară au început să numere zilele de trai ale câinilor ridicați de pe domeniul public. Mai exact … 14 zile lucrătoare, spune legea.

Ajută-i să trăiască!
La Brașov, situația poate fi alta. Pentru asta însă este nevoie de toți iubitorii de animale care vor să ajute Brașovul să fie un exemplu demn de urmat pentru întreaga țară. Pentru a-i salva de la moarte pe acei căței care ajung în Adăpostul Public, AMP și Primăria Brașov au implementat, în premieră, un program de adopție la distanță. Atâta timp cât le putem asigura hrana, ei nu vor fi eutanasiați. AMP nu poate susține însă singură două adăposturi canine, în total fiind vorba de peste 800 de câini. Iar, conform legii, Primăria nu poate susține financiar câinii decât 14 zile lucrătoare. După această dată, Asociația trebuie să asigure mâncarea pentru ei, pentru a-i scăpa de injecția letală.

Cei care vor să susțină Adăpostul Public cu mâncare pentru căței sau cu bani din care va fi cumpărată hrană pentru aceștia, să sune la numărul de telefon 0731.334.785 – Brândușa Popa, ori să trimită un mail la popabrandusaelena@yahoo.com. Vor primi și o diplomă de “Cetățean Responsabil” cei care participă la efortul comun pe care Primăria Brașov și Asociația Milioane de Prieteni îl fac pentru a salva cât mai multe vieți de la injecția letală.

2014-03-28T12:00:40+00:0028 mart. 2014|Fără categorie|