Un dulce răsfăț cu miere

miere  miere 2

Pentru că au fost cuminți și s-au spălat pe dinți, urșii din rezervație au primit de la albinuțele Libearty un desert pe cinste – miere pe pâine. După o lunga chibzuință, echipa AMP – cea care asigură bunăstarea zilnică a 72 de urși bruni – a ajuns la concluzia că banuții primiți de la oameni buni, ca voi, ajung nu numai pentru hrana de zi cu zi, ci și pentru desert. 
Am studiat pe termen lung mofturile blănoșilor de la sanctuar și nu a fost greu să decidem: două alimente sunt printre preferatele lor: pâinea și mierea. Așa că nu ne-a rămas decât să le conbinăm pe cele două și să le oferim ursuleților surpriza gustoasă.
Pregătirea desertului a început imediat. Echipa de la sanctuar a tăiat franzelele în jumătate și le-a scos miezul, după care au umplut golul din sufletul pâinii cu miere. Ultimul pas – umpluturii îi este pus capac miezul de pâine „extirpat”, asigurându-se astfel că nu se va pierde nici un strop din prețioasa „dulceață”. „Maxi cornurile umplute cu miere” au fost așezate în lăzi și duse la destinație, unde au fost aruncate peste gard, în brațele ursuleților. Leneși nevoie mare și șmecheri de la natură, urșii au scos miezul și au lins mierea… Poftim educație, poftim cultură!

2013-06-04T10:20:07+00:004 iun. 2013|Fără categorie|