//Un golan peste ocean

Un golan peste ocean

catel america 1 Alexandra-Simis-555x561

Mishu este primul cățel plecat din Adăpostul Victory în Statele Unite ale Americii. Premiera, pentru noi, a fost posibilă datorită unei voluntare, Alexandra Simis, care s-a îndrăgostit iremediabil de Mishu, un puiuț pe care l-a cunoscut într-una din zilele de voluntariat la adăpost.
După câteva săptămâni în care a lucrat ca voluntar în Rezervația de Urși Libearty, Alexandra s-a hotărât să meargă și la Adăpostul Asociației Milioane de Prieteni să dea o mână de ajutor, împreună cu alți voluntari. „Când am ajuns acolo zgomotul era infernal. 600 de câini lătrau în același timp și nu era un sunet cu care vreunul dintre noi să fie obișnuit”, își amintește Alexandra despre primul contact avut cu azilul canin. După câteva ore de muncă, tinerilor voluntari li s-a dat o sarcină importantă. Să îi scoată în curtea de plimbare pe câțiva dintre puii abia găsiți abandonați pe străzile orașului. “Ne-am jucat aproximativ 15 minute și, ca o mare iubitoare de căței, m-am îndrăgostit de unul dintre ei. În seara aia, cum am ajuns acasă, am vorbit cu mama mea să o întreb dacă îl pot adopta”, își amintește Alexandra.

Cum să treci oceanul cu un câine
Așa a început marea aventură. Câinele nu putea pleca din țară decât după efectuarea analizelor, microcipare, scoaterea pașaportului de călătorie, rezolvarea procedurilor vamale și de călătorie și găsirea unei companii aeriene care să accepte transportul cățelului. Toată lumea a intrat în priză. O importantă mână de ajutor pentru rezolvarea tuturor procedurilor a dat și Răzvan Cicorschi, coordonator al „Oyster Worldwide Romania”. Astfel, după o lună și jumătate de alergătură pentru rezolvarea tuturor procedurilor, în 16 decembrie, Mishu a plecat spre o nouă viață. Acum se bucură de un adevărat cămin în Maine, USA. “Îmi lipsesc prietenii din România! Dar, stau aici și scriu, cu Mishu încolăcit la picioarele mele. El este mica mea bucățică de România. Abia aștept să mă întorc acolo”, își încheie Alexandra scrisoarea postată pe site-ul Oyster Worldwide.

Citește AICI scrisoarea trimisă de Alexandra.