//Urmașii Reginei Maria, în vizită la sanctuarul Libearty

Urmașii Reginei Maria, în vizită la sanctuarul Libearty

principese2 principese3

Suita regală a fost întâmpinată de copii îmbrăcați în costume naționale care le-au oferit, comform tradiției românești, pâine cu sare, la intrarea în sanctuar. Întâlnirea cu ursul Prințul Charles a fost amuzantă nu doar din prisma numelui purtat. Se povestește că, în timp ce Prințul își făcea sisesta de după-amiaza, Luna, lupoaica cu care ursul își împarte țarcul, l-ar fi trezit din somn pentru a-și primi oaspeții de viță nobilă. În itinerariul lor, urmașele Principesei Ileana de România s-au închinat la Capela Sfântului Serafim de Sarov, pentru ca ulterior să se apropie de urșii din Țarcul 3, din punctul de observație subteran. Vizita Altețelor sale s-a finalizat după o dezbatere informală pe probleme de protecție a animalelor. „Sanctuarul de urși Libearty și Castelul Bran întrețin relații de colaborare foarte stânse. Am fost onorați să primim vizita membrilor Casei regale de Austria și ne-am bucurat să vedem interesul acordat de Altețele sale protejării ursului brun”, a declarat Cristina Lapis, gazda acestei întâlniri.
Arhiducesele Maria Magdalena Holzhausen şi Elisabeta Sandhofer, împreună cu fratele lor Domnic de Habsburg sunt copiii Principesei Ileana, fiica Reginei Maria și a Regelui Ferdinand I a României.

2014-06-26T11:13:18+00:0026 iun. 2014|Fără categorie|