Ziua internatională a copilului, la LiBEARty!

poza de grup fin

Când ești un pui de urs singur pe lume, șansele să ajungi prizonierul unei cuști sunt mari. Când ești pui de om singur pe lume, șansele să ajungi după gratii sunt la fel de mari. Tocmai de aceea, echipa AMP a decis că pentru orfanii instituționalizați, 1 iunie nu trebuie să rămână o zi ca oricare alta. Până la urmă, e Ziua Internatională a copilului, nu?
Cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și a Primăriei Codlea, 25 de orfani, cu vârste între 7 și 15 ani, de la centrele din Ghimbav și Codlea au sosit la sanctuar în prima zi de iunie. Împreună cu o echipă de sociologi și psihologi voluntari, specializați în educația copilului, am conceput un program indoor&outdoor care au făcut această zi însorită, de neuitat. Surprizele s-au ţinut lanţ şi deşi nimeni nu poate înlocui lipsa părinţilor, noi ne-am dat silinţa ca măcar în această zi, de ziua lor, micuţii să se simtă ca într-o mare familie. Pentru început, la intrarea în Rezervaţie i-am primit pe cei mici cu bomboane.

tur copii finCaptând astfel atenţia lor, am pornit în turul Sanctuarului. Micuţii au rămas uimiţi şi emoţionaţi în acelaşi timp de poveştile triste ale ursuleţilor dar s-au şi bucurat odată cu ei de băiţa pe care blănoşii au făcut-o în piscină, oferindu-le astfel copiilor un cadou de neuitat. A urmat filmuleţul de prezentare după care timp de aproape o oră cei mici au invadat creioanele colorate şi hârtiile aflate la discreţie şi au început să deseneze şi să coloreze fiecare după imaginaţia proprie ursuleţii liberi de la Sanctuar. Cele mai bune desene au fost premiate şi toţi copii au primit dulciuri şi sucuri.sepci ursi fin

Au urmat câteva jocuri, după care mintea şi îndemânarea micuţilor au fost puse la încercare prin pregătirea unor șepcuţe cu botic și urechiuşe de …urs. Creativitatea și cumințenia celor mici a uimit pe toată lumea şi nici de data asta copilaşii nu au rămas nerecompensaţi. Înainte de a părăsi clădirea principală, micuţii au mai primit ceva…câteva minute de educaţie despre ce să facem şi ce să nu facem dacă ne întâlnim cu ursul în pădure. 

stafeta finȘtafeta cu miere

Surprizele au continuat chiar şi după ieşirea din Sanctuar. Vremea însorită şi spaţiul liber au oferit micuţilor ocazia de a simţi tot ce simt şi ursuleţii de la Sanctuar….bucuria libertăţii. Au alergat până la epuizare şi au strigat până nu mai aveau voce la concursul de ştafetă, la finalul căreia fiecare echipă a fost premiată cu câte un borcănel de miere. Tocmai când toţi copii au crezut că excursia s-a terminat, echipa AMP a ajuns la faţa locului cu două cutii mari pline cu jucării atât pentru fetiţe cât şi pentru băieţi. Comentariile pentru a exprima bucuria lor sunt de prisos. Copilaşii au plecat cu zâmbetele pe buze, cu braţele pline de jucării şi buzunarele pline de dulciuri şi îşi vor aminti mereu cu drag de Ziua Copilului petrecută cu Ursuleţii.

2013-06-20T16:18:27+00:0020 iun. 2013|Urși|