//Ziua Mondială a Animalelor: Slujbă în sanctuarul Libearty (VIDEO)

Ziua Mondială a Animalelor: Slujbă în sanctuarul Libearty (VIDEO)

Capela Sfântul Serafim de Sarov, din Sanctuarul Libearty, a găzduit duminică o slujbă de sfeștanie, special dedicată necuvântătoarelor. La evenimentul organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor, marcată în fiecare an pe 4 octombrie, au participat zeci de iubitori de animale, împreună cu prietenii lor necuvântători, dar și calul Merlin și măgărușul Zorro, recent salvați de Asociația Milioane de prieteni. Potrivit legendei, în această zi, Sfântul Francisc a încheiat un pact cu lupul, prin care i-a promis că oamenii îi vor da hrană, iar în schimb el nu îi va mai ataca.

O parte dintre cei prezenți la slujba de duminică au venit împreună cu animalele pe care le-au salvat de pe stradă și au adus hrană pentru cele îngrijite în rezervație.

2016-10-03T15:05:21+00:003 oct. 2016|Fără categorie|