Rămas bun, Yogy!

30 de ani i-a petrecut într-o închisoare deplorabilă, fără să poarte vreo vină! 30 de ani din care pe primii i-a petrecut ca o paiață admirată și aplaudată de public cât încă strălucea, iar pe ceilalți – uitat într-o cușcă mizerabilă, strâmtă, cu o podea de beton veșnic rece și umedă. Atunci când și ultima fărâmă de sclipire din privire i s-a stins, viața lui s-a schimbat în sfârșit!

E povestea lui Yogi, ursul prea bătrân de la Zoo din Sibiu, pentru care Sanctuarul AMP Libearty a devenit casă chiar dacă nu știam câte zile mai are să petreacă în inima pădurii. Timpul a fost blând cu el și i-a îngăduit încă 13 ani să cunoască libertatea și viața de animal sălbatic așa cum trebuie ea să fie! Astăzi ne luăm rămas-bun de la Yogy, veteranul Sanctuarului de Urși, devenit și al doilea cel mai bătrân urs brun din lume, din cercetările noastre.

În cei 13 ani petrecuți în Sanctuarul de la Zărnești, Yogy a uimit lumea cu pofta de viață. În vară a început să dea semne clare de bătrânețe, să nu se mai poată mișca foarte bine și a fost mutat într-un țarc mai mic, care ne-a permis să îi oferim îngrijirea necesară și să îl monitorizăm atent. Sănătatea i s-a degradat zi după zi, iar în ultima perioadă a primit mai mereu calmante de durere.

Suferința i s-a sfârșit, iar Yogy ne zâmbește acum din Ursa Mare!

Rămas bun, Yogy!

2024-01-29T09:54:26+00:0029 ian. 2024|Urși|