„Aqua fun” în Țarcul trei Mini

Piscina site

Apă curată în permanență și răsfăț maxim pentru urșii santuarului de la Zărnești. Locatarii Țarcului 3 Mini nu vor trece nepăsători pe lângă piscina „tunată” în această toamnă, în timpul lucrărilor de reabilitare a țarcului. După ce a observat că urșilor le place să se joace cu apa care țâșnește în piscină prin țevile de umplere, staff-ul Libearty s-a gândit să realizeze o instalație specială de… distracție. Zis și făcut: piscina a fost dotată cu un dispozitiv special care aruncă jeturi de apă la aproximativ un metru înălțime – la fel ca la o fântână arteziană. Noua „jucărie” a devenit repede populară printre urșii care se bălăcesc de câte ori au ocazia.
De altfel, întreg sistemul de alimentare a piscinelor este unul ingenios. În toate cele 13 piscine naturale sau artificiale din sanctuar, apa este recirculată în permanență, pe principiul cascadei. Două pompe împing apa captată dintr-un izvor, la deal, către Țarcul lupilor, de unde pleacă către Ursula, Charles și Max, pe de o parte. Între țarcuri, apa este decantată și purificată natural, prin intermediul unor heleștee. Să mai menționăm că odată pe an, piscinele sunt golite și curățate?

2013-10-31T08:28:11+00:0031 oct. 2013|Fără categorie|