//Bufniță ciuf pitic, salvată de la moarte și eliberată la Libearty (video)

Bufniță ciuf pitic, salvată de la moarte și eliberată la Libearty (video)

Familia Mihailă a salvat de la moarte o bufniță ciuf pitic. Au găsit-o pe Sandi anul trecut, pe când era un puiuț de numai două luni, căzută într-un parc din București, alături de o surată. Ambele erau înconjurate de ciori, care încercau să ciupească din ele, iar Mirela Mihăilă nu a putut să se uite cum puiuții sunt uciși. Femeia cu suflet mare s-a apropiat, a alungat ciorile și a luat unul dintre pui. Celălalt a fost luat de o altă doamnă, prezentă în parc.

Soții Mihăilă au dus puiul la mai mulți medici veterinari, însă toți i-au dat șanse minime de supraviețuire. Totuși, nu au renunțat. Cu multă dragoste și insistență, pentru că puiul nu voia să mănânce deloc, au reușit să o pună pe picioare. I-au dat să mănânce cu seringa, astfel încât puiul s-a întremat și a crescut.

Deși s-au atașat de Sandi, care a devenit un membru al familiei, cei doi salvatori au înțeles cât de important este pentru mica bufniță să traiască în mediul ei natural, în libertate. Așa că au adus-o în Sanctuarul Libearty, de la Zărnești, unde echipa „Milioane de prieteni“ i-a construit o căsuță, vizavi de țarcul în care sunt cazați Bim și Bam, și a fost eliberată. 

Sandi s-a acomodat imediat cu noul domiciliu și l-a părăsit abia după lasarea intunericului. 

Ajută-ne să salvăm mai multe animale!