O nouă victimă pe șoselele din Brașov. Un cal, lăsat să se plimbe liber prin satul Cărpiniș, a ieșit direct în fața unei mașini al cărei șofer nu l-a mai putut evita.
Și mai crunt este însă ce s-a întâmplat după impact. Șoferul a scăpat nevătămat, poliția a ajuns la fața locului, a constatat impactul și au plecat cu toții liniștiți. La locul accidentului a rămas doar… CALUL. În stare critică, având 3 picioare rupte, dintre care unul cu fractură deschisă, sângerând și căzut la pământ, a fost abandonat fără milă, lăsat să moară lent, în dureri groaznice, în ploaie și frig, la marginea drumului, unde putea să mai fie și atacat de câinii satului. S-a târât, cu singurul picior întreg, până la câțiva metri depărtare de șosea. A stat așa, în agonie ore în șir, până aproape de ora 23.00, când un localnic cu mai mult suflet a anunțat Asociația Milioane de Prieteni.
Când echipa AMP a ajuns la fața locului, scena era una de coșmar. Calul tremura, era în stare de șoc și durerile îl chinuiau peste măsură. S-au întors și oamenii legii, însă nu a fost de găsit nici medicul veterinar zonal și nici măcar vreo autoritate locală ce ar fi avut obligația să se ocupe de caz.
“Este inadmisibil să lași o ființă să zacă într-o baltă de sânge, pe caldarâm, fără asistență veterinară, fără supraveghere, în ploaie și frig. Indiferent că este om sau animal, este o ființă care simte durere și suferă. Dincolo de asta, dacă se târa înapoi spre stradă, nu spre iarbă? În noapte, oricând s-ar fi putut întâmpla o altă tragedie, cu o altă mașină ”, spune Cristina Lapis, președinte AMP.
Pentru a scurta suferința și agonia calului, medicul colaborator al Asociației Milioane de Prieteni, Ciprian Cocianu, a luat decizia să îl adoarmă, lucru care s-a întâmplat puțin după miezul nopții. Nu se mai putea face nimic pentru el, iar suferința lui a fost cruntă.
“Poate dacă autoritățile ar aplica legea și i-ar amenda pe proprietarii care își lasă animalele pe străzi în loc să le țină în curți, pe cei care nu își microcipează animalele din curți, ba chiar să le confiște animalele lăsate libere pe drumuri, în timp am reuși să mai reducem din numărul de accidente în care sunt implicate și animale. Acest cal nu avea mai mult de 6 ani și era castrat. Așadar a trecut pe la un medic veterinar, care însă nu l-a și microcipat. Cum va fi găsit acum proprietarul, ca să fie tras la răspundere pentr suferința animalului și chiar și pentru plata pagubelor mașinii care est făcută praf?”, se mai întreabă președinta AMP.