//Update: Căprioara salvată de pompieri s-a vindecat și a fost eliberată (video)

Update: Căprioara salvată de pompieri s-a vindecat și a fost eliberată (video)

ACTUALIZARE (30.03.2018): Căprioara salvată de pompieri după ce a rămas blocată într-un pârâu din Zărnești și a suferit mai multe răni, a trecut printr-o intervenție chirurgicală. După mai bine de o săptămână de îngrijiri, s-a recuperat și a fost eliberată în pădure.

———————————————————————————
ACTUALIZARE (21.03.2018):
Căprioara salvată din pârâul de la Zărnești a fost operată! Este foarte fragilă și ne rugăm să poată face față acestei încercări dificile!
———————————————————————————
Căprioara salvată duminică de pompieri după ce a căzut într-un pârâu din Zărnești este, în sfârșit, în siguranță! Micuța a fost preluată de echipa de urgențe medicale a Asociației Milioane de Prieteni și transportată la Sanctuarul Libearty din Zărnești.

Pentru că suferise răni grave la cap și avea o plagă deschisă la coloana vertebrală, medicul a luat hotărârea să o opereze de urgență. Căprioara are în jur de un an și jumătate, iar acum este sub tratament cu antibiotice. Este foarte fragilă și ne rugăm să facă față acestei încercări teribile!

Contribuie și tu la eforturile noastre pentru salvarea animalelor!

2018-03-20T13:39:26+00:0020 mart. 2018|Fără categorie|