Studiind modul în care un animal atât de mare precum ursul poate să hiberneze, cercetătorii au descoperit că un hormon este vinovat pentru „somnul de iarnă”
Hibernarea este „o cutumă” răspândită în rândul unor animale sălbatice. E un mod leneș de a petrece o parte a sezonului rece într-o stare mai mult sau mai putin… adormită. Scopul este însă unul cât se poate de practic: când nu găsești de mâncare, faci economie de energie. În plus, șederea într-un bârlog și stratul adipos depus peste măsură de la căderea primelor frunze și până la adierea primilor fulgi, îi protejează pe urși de frig. Animalele sălbatice care hibernează nu se rușinează să acumuleze „colăcei” peste labe, abdomen și spinare, pentru că natura nu le cere să-și facă somnul de frumusețe, ci cel de supraviețuire. Fără grija celulitei, animalele pot acumula suficientă hrană în organismul lor cât să le ajungă până la primăvară. Urșii nu cresc în timp ce hibernează și toate activitățile corpului sunt reduse la minimum. Știați că bătăile inimii pot ajunge la una sau două pe minut?
Hormonul hibernării
Nu toate animalele sălbatice hibernează cu adevărat. Unele intră într-un somn adânc iarna sau intră în diapauză (mai ales insectele). Ai zice că odată ce dă zăpada, urșii se întind în bârlog și prind a sforăi imediat după ultima „căscare”. În realitate, ei dorm iepurește, trezindu-se o dată la câteva zile pentru a-și dezmorți oasele. Studiind modul în care un animal atât de mare precum ursul poate să hiberneze, cercetătorii japonezi au decoperit că există un hormon responsabil pentru această stare de „somnolență” în care unele animale intră odată cu venirea sezonului rece. Toamna târziu, apare o scădere a concentrației de sânge a unei anumite proteine, numita HP („proteina specifica hibernarii”), lucru care se menține apoi pe toată durata hibernării. Atunci când nivelul de HP din sânge începe să crească, hibernarea ia sfârșit.
În concluzie, când vă plimbați iarna prin pădure, nu vă bazați că urșii hibernează, nu-i deranjați că s-ar putea să se trezească!!!
