//Doar un an de libertate!

Doar un an de libertate!

Un an de libertate! Un an, cât pentru o viață.

Atât s-a putut bucura Katia, artista de circ din Ucraina, de un cer fără zăbrele, de mirosul naturii, de apa din piscină și … de sora ei, Dasha! Plângem cu toții că nu am putut să îi oferim mai mult timp, că suntem neputincioși în fața morții…

A plecat să zboare printre stele, să se odihnească în Ursa Mare, să uite cei 24 de ani de viață de “vedetă”, în care a trebuit să suporte luminile orbitoare ale scenei, biciul dresorului și o cușcă mică, extrem de mică, ce i-a servit drept casă în toate momentele în care nu era pe scenă sau la dresaj.

În lunile petrecute în sanctuarul AMP Libearty i-a plăcut cel mai mult să lenevească pe iarbă, la soare, și să adulmece mirosurile pădurii. S-a bucurat de … LIBERTATE!

Din păcate, toții anii grei de dresaj, captivitate și chin au ucis-o zi de zi, puțin câte puțin! Reîntâlnirea cu sora ei, după prea mulți ani s-au putut doar mirosi din cuști alăturate, dar nu s-au putut vedea vreodată, bucuria regăsirii lor, va rămâne un moment memorabil în istoria sanctuarului.

Rămas bun blândă Katia. Zburdă lin printre stele!

https://millionsoffriends.org/in-sfarsit-in-siguranta/

2020-10-12T06:55:32+00:0012 oct. 2020|Fără categorie|