Doi câini, aruncați într-un puț de păcură

Karina 4  karina 2

Două cățelușe, mamă și fiică, au fost găsite aproape moarte într-un canal cu păcură aflat în vârful unui deal de lângă Zărnești. Nocorul lor a făcut ca doi motocicliști să se oprească în apropiere și să le audă plânsetele. Imediat ce a fost anunțată, echipa de urgență a AMP a plecat la fața locului. „A fost complicat. Nu ajungeam la ele și aproape că nici nu le vedeam erau la 2-3 metri adâncime și nu era nici o scară să putem coborâ în canal. M-au ținut colegii de centură și m-au coborât cât de mult s-a putut. Doar așa am reușit să le prind cu crosa și să le scot la lumină”, povestește asistentul veterirnar Ciprian David. Din păcate starea lor nu ne-a dat multe speranță și temerile s-au dovedit a fi întemeiate. Mezina, de aproximativ 6 luni, nu a reușit să supraviețuiască. A înghițit prea multă păcură și complicațiile nu au întârziat să apară. Cu toate că a fost operată în încercarea de a-i salva viața, organismul ei a fost prea slăbit pentru a supraviețui. “Am operat-o pentru că intestinele erau afectate din cauza păcurei pe care a înghițit-o. Și-a revenit după operație, însă organismul a fost mult prea slăbit și a făcut jigodie. De asta nu a mai putut trece, din păcate”, spune dr. Ciprian Cocianu.
Cu toate că starea de sănătate a mamei ei era una mult mai complicată, cățelușa a reușit să supraviețuiască. „Mamei a trebuit să îi tai o parte din intestin pentru că era deja necrozat. A trecut însă cu bine peste tot tratamentul pentru că sistemul imunitar la un câine adult este mult mai bun”, mai adaugă dr. AMP. Cățelușa a primit numele Karina și, cu toate că are nevoie în continuare de tratament, recuperarea este aproape completă. Acum mai așteaptă doar pe cineva care să îi ofere un cămin.

2014-05-30T11:58:51+00:0030 mai 2014|Fără categorie|