După cum unii dintre voi probabil știți deja, pe timpul iernii, doar câţiva dintre urşii din sanctuar hibernează. Restul, au activităţi normale ca în orice sezon. Acest lucru se datorează faptului, că aceşti urşi au trăit cândva în captivitate. Provenind din grădini zoologice (unde erau hrăniţi şi pe în timp de iarnă să fie treji când vin vizitatorii), din circuri (unde trebuia să prezinte spectacole în timpul iernii) şi din cuştile de lângă restaurante, benzinării, etc. (unde erau ţinuţi doar pentru a distra turiştii), aceşti urşi trăiesc acum o viaţă liberă. Astfel, doar 30% din urși răspund la apelul hibernării. Pentru toţi aceşti urşi, echipa sanctuarului trebuie să asigure hrana de zi cu zi şi pe timp de iarnă, chiar şi atunci când condiţiile meteo sunt dure. Nici ninsoarea puternică, viscolul sau gerul nu ne-au împiedicat să ducem mâncarea la destinaţie.
Iarna asta zăpada a venit cam târziu iar viscolul s-a prelungit şi în luna lui Făurar. Astfel că echipa noastră a trebuit să se lupte cu viscolul, cu “armele” pe care le avea la dispoziţie: beţe înfipte în prealabil la marginea drumului-forestier care urcă spre rezervaţie, ca după ce trece viscolul, să ştie echipa noastră unde să deszăpezească, lopeţi şi un excavator care să uşureze munca asiduă cu furtuna de zăpadă. Un autoturism 4×4 prelua mâncarea pentru urşi – de fiecare dată când duba încărcată cu tone de hrană nu putea să urce în sanctuar pe drumul-forestier – făcând câteodată şi 3-4 drumuri pentru a asigura mâncarea necesară urşilor.
Firele electrice ale gardurilor care înconjoară ţarcurile urşilor, n-au fost nici ele neglijate. Ele trebuiau curăţate manual după fiecare ninsoare sau viscol altfel zăpada ar fi descărcat energia electrică în pământ. Din feicire zăpada s-a topit după câteva săptămâni, iar drumul spre sanctuar nu mai reprezintă o aventură.
