Încă trei urși se bucură de libertate în cea mai mare Rezervație de urși bruni din Europa. 1.600 de kilometri parcurși, multe emoții, o întreagă echipă care a făcut tot posibilul ca lucrurile să se deruleze perfect și șansa ca trei urși să trăiască în mediul lor natural, reprezintă bilanțul celei mai recente acțiuni de salvare, derulată de echipa Libearty Zărnești.
Cei trei noi locatari ai rezervației sunt doi masculi și o ursoaică, în vârstă de cinci ani, care s-au născut la Grădina Zoologică din Timișoara și au trăit acolo, până acum. Așa a considerat de cuviință primarul Timișoarei, care a cerut grădinii zoologice să lase urșii să se reproducă, fără să se gândească nicio clipă la consecințele suprapopulării spațiului destinat lor. Deci, trei ursuleți s-au născut doar ca să atragă vizitatorii. După cinci ani, când nu au mai fost considerați „atractivi”, iar Agenția de Mediu a impus respectarea normelor europene referitoare la spațiul destinat urșilor, conducerea instituției a solicitat ajutorul Asociației „Milioane de prieteni“, pentru a prelua ursuleții.
Sterilizarea animalelor din grădinile zoologice este o măsură obligatorie de management pentru a evita eutanasierea celor care nu pot fi plasate în alte centre. În grădina zoologică din Timișoara au rămas, acum, două ursoaice și un urs sterilizat, iar cei trei ursuleți „nedoriți” au ajuns la rezervația Libearty.
O echipă a Asociației s-a deplasat la Timișoara, unde cei trei urși au fost tranchilizați și transportați, pe rând, cu ajutorul unei tărgi. Potrivit medicului veterinar Ciprian Cocianu, deși tineri, aceștia au un gabarit destul de mare: o femelă cântărește 180-190 kg, un mascul are aproximativ 250 kg, iar ultimul venit, aproape 300 kg. Pentru a ajunge la Zărnești a fost nevoie ca echipa noastră să se deplaseze de două ori până la Timișoara.
Transportul a decurs fără incidente, iar după prima noapte și un somn adânc în urma emoției călătoriei, cei trei frați reuniți s-au trezit a doua zi în zona de carantină a rezervației, unde vor mai rămâne o perioadă, până când se vor alătura celor 79 de urși, pentru a învăța ce înseamnă libertatea!
Eliberarea primilor doi frați:
Eliberarea celui de-al treilea urs:
Vă puteți implica în administrarea tuturor tratamentelor și în îngrijirea de care beneficiază urșii din rezervație, printr-o donație, aici.