//Deznodământ fericit în cazul puilor de pisică blocați în gura de aerisire – Actualizare

Deznodământ fericit în cazul puilor de pisică blocați în gura de aerisire – Actualizare

ACTUALIZARE: Ultimul pui care rămăsese blocat în gura de aerisire a fost salvat în cea de-a șasea zi de încercări făcute de reprezentanții Asociației Milioane de prieteni. După ce au apelat în zadar la un utilaj, cu ajutorul căruia au încercat să îndepărteze o bucată uriașă de beton, astfel încât să ajungă la ultimul pui blocat, membrii asociației au reușit să ademenească pisicuța într-o plasă cu mâncare și să o ridice din gura de aerisire în care căzuse. După un control medical și eventualele tratamente pe care le va necesita, puiul li se va alătura mamei și fraților lui, salvați anterior.

Iată momentul salvării puiului:

Doi pui de pisică de o lună și jumătate au fost recuperați de echipa Milioane de prieteni, dintr-o gură de aerisire. Micuții au căzut în spațiul strâmt împreună cu un frățior și au rămas blocați acolo, fără apă și fără mâncare. Doi reprezentanți ai Asociației Milioane de prieteni au încercat, începând de joi după-amiază, să îi salveze, deși accesul părea imposibil.

Pentru că spațiul strâmt nu le-a permis să intre după ei, Oana și Ciprian David au apelat, până după miezul nopții, la mai multe soluții prin care să îi ademenească pe pisoi. Vineri, după multe ore petrecute în speranța că puii se vor simți atrași de mâncarea pusă într-o plasă legată cu sfoară, au reușit să îi scoată pe doi dintre ei. Pe rând, cei doi frați au ajuns la suprafață. Mămica lor, care era disperată în preajma gurii de aerisire, mai avea în grijă un puiuț. Acum, stă cu toți trei la Asociația Milioane de prieteni și speră ca și frățiorul rămas blocat să ajungă cât de curând alături de ei. 

Echipa asciației face eforturi să îl scoată din capcană pe puiul rămas singur. Din păcate, locatarii din zonă îi aruncă mâncare, iar puiul nu mai este atras de hrana din plasa care i-ar putea aduce salvarea. În plus, micuțul rămas singur este foarte speriat. 

Vă puteți implica în salvarea animalelor, în administrarea tuturor tratamentelor și în îngrijirea de care beneficiază, printr-o donație, aici.