//O nouă căprioară a sosit în sanctuarul Libearty

O nouă căprioară a sosit în sanctuarul Libearty

O căprioară a ajuns în sanctuarul Libearty, după ce a fost salvată de un cioban. Micuțul fusese încolțit de câini, pe când avea doar o lună.

Ciobanul din satul Piatra, comuna Ciofrângeni (jud. Argeș) a scos-o din ghearele câinilor și a îngrijit-o. A solicitat sprijinul veterinarului, a vaccinat-o și a hrănit-o până când a împlinit un an. Din păcate, după atâta timp, reabilitarea sa a devenit imposibilă, pentru că s-a obișnuit să fie hrănită și îngrijită. Drept urmare, eliberarea sa în pădure ar fi însemnat și sfârșitul ei sigur.

Salvatorul său a cerut ajutorul Asociației Milioane de prieteni. O echipă a asociației a transferat-o, în condiții de siguranță, alături de celelalte patru căprioare salvate, care trăiesc fericite în sanctuar.

Contribuie și tu la salvarea animalelor!

2017-05-31T14:08:28+00:0031 mai 2017|Fără categorie|