În anii 90, mulți urși se chinuiau în cuști pe lângă restaurantele din Brașov. Unii nu au supraviețuit până în 2005, anul începerii proiectului „Save the captive bears”. Maya, ținută la un restaurant lângă Bran a fost adormită în 1998. Alți doi urși – nimeni nu le mai știe numele – au murit așteptând libertatea pe lângă Restaurantul „Poiana Ursului” şi la Centrul de Aviație din Râşnov. În Poiana Brașov, din ursul Viorel a rămas doar o labă într-o farfurie. „Ei n-au mau avut şansa să se bucure de un răstimp de libertate înainte de trecere lor în nefiinţă. N-au cunoscut pădurea şi n-au mai avut timp să ascule vântul şi să se bucure de foşnetul frunzelor şi de ciripitul păsărelelor. Au plecat prizonieri dintr-o lume care nu le-a oferit nimic în afara unei cuşti mizere şi dispreț”, își amintește Cristina Lapis, președintele AMP.
„Într-o zi vor fi liberi”
Cristi și Lidia, colegi cu Viorel în celulele restaurantului Ursul din Poiana Brașov executaseră 23, respective 13 ani de pedeapsă. Printre cioburi, mizerie și vizitatori cu aparate pe film de 35 de mm, Cristi și Lidia se ridicau în două labe cerșind mâncare. Este trist să știi că restaurantul nu le oferea uneori nici măcar apă. „În fiecare zi, noi și prietenii noștri mergeam să le ducem mâncare. Le pregăteam lapte cu orez și crochete de câine și apoi urcam în Poiană. În genunchi, cu lacrimi in ochi, lângă cuşca lor le-am promis lui Cristi şi Lidia că într-o zi vor fi liberi”, ne spune Lapis.
Au rămas nedespărțiți!
Datorită Societăţii Mondiale de Protecţie a Animalelor (WAP), lucrările în sanctuar erau în plină desfășurare. Proiectul făcea primii pași, iar sanctuarul se rezuma atunci la un țarc și o zonă de carantină. Cristi și Lidia au ajuns aici pe 31 august 2005 și au rămas nedespărțiți. „Cristi şi Lidia au acum 33 şi 23 de ani. Au rămas împreună şi aleargă acum liberi, se scaldă în iazurile din rezervaţie, se joacă în zăpadă, se caţără în copaci. Cristi a mai pierdut câţiva dinţi, iar Lidia are o artroză cauzată de anii lungi în cușca umidă şi murdară. Îmi cunosc vocea şi apar ori de câte ori ajung în rezervaţie. Eu mă mulţumesc să-i privesc de departe. Nu-i mai chem la gard aşa cum făceam când le aduceam de mâncare la cuşca lor. Numele lor, ca şi al celorlalţi urşi este o moştenire tristă din trecutul lor de prizonieri, ca şi când ar fi fost marcaţi cu fierul roşu. Ei nu ne datorează nimic nouă, oamenilor. Dimpotrivă, noi trebuie să sperăm că ne vor ierta pentru toată suferinţă pe care au îndurat-o!”, subliniază președintele AMP.
Libearty – unica viață
Libearty are în prezent 79 de urși și a reușit să ofere pentru alți 5 urși singurele clipe frumoase din viața lor. Unii au trăit doar un an, alţii cum a fost Ursula, ursoaica tibetană, șapte. Au fost șapte ani care au contat pentru ea cât o viaţă, viaţă furată de oameni fără suflet, sau poate doar ignoranţi care au închis-o într-o cuşcă fără să se gândească nici o clipă că o privează de un drept universal: cel al libertăţii fiinţelor vii. În ciuda eforturilor susținute, a zecilor de sesizări, reclamații, discuții și declarații în presă, în România încă mai există urși după gratii. La Straja, un proprietar de cabană a găsit subterfugiul legal să angajeze un urs pe post de mascotă, pentru a atrage turiști la schi. La Arad, într-o baracă ruginită, alți 7 urși așteaptă ca justiția să-și facă datoria.
„Dragostea şi compasiunea sunt o religie universală” – Dalai Lama
În toamna acestui an, „Milioane de Prieteni” va organiza numeroase manifestări pentru a sărbători libertatea urşilor din România. Până atunci, eforturile noastre sunt coordonate pentru ca toţi cei care vizitează rezervaţia să plece cu dorinţa în suflet de-a apăra dreptul la viaţă şi libertate a tuturor animalelor. „Pentru acei urşi avem nevoie de toţi cei care cred în libertate, în puterea legilor şi care vor ca România să fie o ţară în care ursul a rămas Regele Pădurilor Carpatine”, a declarat Cristina Lapis.