Iarna, urșii se numără pe degete. Dintre cei 79 de urși locatari din sanctuar, aproape 50 au căscat – plicticos – înainte de a se retrage – politicos – în somnul hibernal. Nu vom discuta despre ei, ci despre ceilalți – cei ce nu se supun hibernării. Aproape 20 de urși înoată contra curentului, adică – in situația de față – stau în fiecare zi în stare de veghe. Răzvrătirea împotriva legilor naturii – care condamnă ursul să doarmă pe el până la sosirea primăverii – este firească într-n sanctuar ca Libearty, unde mîncarea sare gardul indifferent de anotimp. Printre ei, poate că unii nu au dormit nicio iarnă în viața lor: au trait în cuști ruginite, unde nu aveau pic de adăpost – nici măcar o pernă de coceni să-și plece capățâna.
Acești urși „rebeli” au descoperit că și iarna poate fi distracție – se cocoață în copaci, se dau pe ghețuș. Cea mai curioasă dintre îndeletnicii este însă mușinarea prin zăpadă. După modelul porcului care râmă prin noroi, regele pădurilor își târăște capul prin stratul generos de zăpadă și adulmecă „dedesubturile”. Botul său reapare apoi la suprafață, ca un scafandru ivit din adâncurile oceanului, și pufăie. Căutările se repetă până când ursul își pierde curiozitatea sau își simte „nasul” înghețat.
De ce? Greu de spus, însă experții postulează două teorii: una este a „enrichment”-ului , sau nevoia constantă a ursului de a își face de lucru, de a alunga plictiseala. A doua se ridică la nasul porcului: el caută resturi de mâncare păstrate la frigider de Mama Natură.
