Câștigătoarea lunii Decembrie

castigatoare martinica ianuarie  site

„Orice ființă trebuie să trăiască în mediul său natural”
Vacanța de iarnă a luat sfârșit și pentru Martinică, iar ursulețul de pluș se simte mai… eliberat – la propriu. Nici nu a trecut bine pragul noului an că salvatorul său a venit tocmai de la București pentru a-l elibera din lanțurile în care a fost ferecat, pe stupul din incinta magazinului Real,- Hypermarket. Anca Mihaela Drozan, în vârstă de 34 de ani, a fost desemnată -prin tragere la sorți – câștigătoarea concursului „Salvați-l pe Martinică” din luna decembrie 2012 și de bucurie, a venit special din capitală să elibereze ursul de pluș și să viziteze Rezervația de la Zărnești.
Anca este economist la o mare companie metalurgică, iar în vacanța de 1 Decembrie a venit la plimbare, la munte. După o tură de cumpărături, a văzut urna lui Martinică din magazinul Real. „Am venit în Real,- și am văzut urna. Știam ceva vag despre Sanctuarul Libearty, mai exact despre povestea ursoaicei Maya. Știam că de la povestea ei a început Libearty dar despre campanie nu am aflat decat când am venit în supermarket. Eram cu câteva prietene când am văzut ursulețul legat pe stup și atunci am citit afișul”, a declarat Anca. A făcut o mica donație către Asociația „Milioane de Prieteni”, introducând bănuții în pungile puse la dispoziție pe urna ursului de pluș. „Pe mine mă doare când văd astfel de situații”, ne spune Anca, referitor la subiectul urșilor ținuți în captivitate. „Eu iubesc toate animalele, nu numai ursuleții și cred că orice ființă trebuie să trăiacă în mediul său natural. Nu în captivitate, nu în spatele unor bare, nu chinuiți, nu pentru profitul unor oameni. Ursul are un rol important în natură și atunci când omul intervine, face mai mult rău decât bine”, mai spune Anca.
Asociația „Milioane de Prieteni” mulțumește tuturor celor care au făcut donații în urna lui Martinică, mai ales că mulți au ținut să rămână anonimi. În plus, îi felicită și pe ceilalți câștigători ai concursului: Anna Maria Pasztori și Attila Kovacs, din Brașov. Ei sunt așteptați la sediul asociației, str. Rovine nr 5, pentru a-și ridica premiile.

2013-01-16T11:31:54+00:0016 ian. 2013|Fără categorie|