Marea cu degetul, piscina cu gheara

urs in apa  site

Într-o zi mohorâtă de martie, când nu e nici cald, nici frig, nici soare, nici ploaie, ursul Doru a ieșit din tufișuri și a dat o raită prin poienița din Țarcul 1. Cerul plumburiu cu gânduri de ploaie a alungat urșii la umbra stejarilor, iar poienița în care păpădiile râdeau vara la soare e acum pustie. Nimic interesant- deși piscina cea mare parcă îți face cu ochiul – ochiul de apă proaspăt dezghețată. Așa a ajuns Doru pe malul piscinei, oglindindu-și urechile pufoase în oglinda rece, ca apa de izvor din care piscina își trage originile. Amintirile văratice ale bălăcelii cu colegii îmblănați l-au făcut să încerce piscina cu gheara. Zbrr! zise ursul, înainte ca blana să i se ridice pe spate. „Poate mai la vară”, se gândi el, după ce a încercat marea cu degetul…
Doru a ajuns în rezervația de la Zărnești după 23 de ani de închisoare, având abia 100 de kilograme. Un urs matur, de vârsta lui are în jur de 400 de kilograme. Dacă vă place de el, adoptați-l!

2013-03-29T12:54:46+00:0029 mart. 2013|Fără categorie|